BUNA VESTIRE
anul IV Seria II Nr.4 Joi 12 Septembrie 1940
Cumplita lor călătorie
I-au chinuit în viată la Miercurea-Ciucului, iar acum netrebnicia lor nu-i lasă nici odihnei morții. A trebuit să-i luăm de acolo pe cei patruzeci și sase de legionari cãzuti si sã-i ducem la PREDEALUL cel aspru, atât de drag Cãpitanului lor. Sunt patruzeci si sase de tineri mai putin printre noi – nu stiati asta? Este un gol undeva, un gol care ne învãluie si doare. Patruzeci si sase de oameni pe care nu-i porti îndeajuns în suflet; care nu-ti învie cu extraordinara lor exaltare – în suflet.
Poate cã astãzi, când îi înmormântãm în Predealul drag Cãpitanului lor, ei ne-ar mustra. Da, poate cã de-am sti sã-i ascultãm, ne-ar mustra. De ce-i luãm de la Miercurea Ciucului? N-am vãzut bine câtã viatã este în el, câtã sete de biruintã este în el? De ce nu i-am lãsat acum, când s-au otelit prin moarte în lupta lor împotriva tiraniei românesti, sã se lupte asa cum stiu ei, din cimitirele de la Miercurea Ciucului, cu tirania ungarã? De ce-i slãvim când ei pot încã sã ne apere?
“Avem cu totii cea mai formidabilã dinamitã, cel mai irezistibil instrument de luptã, mai puternic decât tunurile si mitralierele: este propria noastrã cenusã!”
Asa i-a învãtat Mota sã lupte, cu cenusa din ei. Poate cã ei voiau încã sã lupte. Ca Mota. Ca Dacii!
Cãci noi, ceilalti, cum stim sã luptãm pentru dreptate? Noi vorbim despre dreptatea noastrã asupra Ardealului; noi aducem hãrti, facem statistici, tragem de mânecã pe unii si pe altii si întoarcem pe toate fetele istoria. Nu vedeti – spunem noi – cã acolo a fost Dacia superioarã?
Smintitii de noi! Acolo nu a fost Dacia superioarã; acolo este. Si nu de hãrti avem nevoie ci de suflet dacic. Cine ne-ar fi pus vreodatã în discutie dreptul de a domni peste 1400000 de unguri implantati peste pãmântul Daciei într-o noapte, dacã am fi fost domni peste viatã si moarte, ca Dacii?
Si-ti vine în minte, printre fantome, cum trãim cu totii, ceva halucinant. Dacã, într-o noapte, cei patruzeci si sase de legionari cãzuti au sã se ridice din morminte spre a porni într-o cumplitã cãlãtorie?
“Nu vom avea pace nici în morminte” spusese unul. Dacã nu ne vor ierta zãbava si vor porni ei, strigoii, îndãrãt, spre Miercurea Ciucului?
Poate cã si la ei s-a gândit Mota când exclama: “Se apropie stãpânirea strigoilor, cumplitã!”
Constantin Noica
”Drum de foc si biruintã pentru Garda ta!”
Ceremonia reînhumãrii celor 46 de legionari de la Miercurea Ciuc
Comandantul legionar a dispus aducerea osemintelor celor care au cãzut sfintind cu sângele lor idealul pentru care au trãit, luptat si murit în tarã, la Predeal. In curtea mânãstirii Predeal a rãsãrit din humã, o pãdure de cruci legionare. Sunt camarazii, patruzeci si sase la numãr, ucisi la Miercurea Ciucului. La cãpãtâiul lor sã vie tot românul, sã aprindã flacãra tremurãtoare a lumânãrii crestinesti si sã se roage. Rugã pentru sufletele celor care s-au trudit atâta pentru binele Natiei.
Deshumarea celor 46 de legionari cãzuti la datorie pentru Neam
Luni, dupã prânz, la Miercurea Ciucului a avut loc deshumarea celor 46 de legionari ucisi la 22 septembrie 1939. Un detasament de soldati din flotila de bombardament Brasov, a destelenit tãrâna, aducând la luminã trupurile martirilor. Au fost recunoscuti toti, desi varul nestins aruncat în groapã îi desfigurase. Actele, obiectele si hainele s-au pãstrat încã. La cãpãtâiul celor 46 de camarazi s-a oficiat o slujbã religioasã. Pãrintele Lecca a dat binecuvântarea cea din urmã. Era noapte. S-a slujit la lumina proiectoarelor unitãtilor noastre motorizate, în retragere, poposite în poarta cimitirului.
Din partea sediului legionar au luat parte: Vasile Iasinschi, comandant legionar si Aristotel Gheorghiu, senator legionar.
Din partea familiilor celor cãzuti au fost de fatã: cãpitanul Aurel Borzea si camaradul Caranica.
Marti dimineata, la orele 7, ultimul tren de evacuare a pãrãsit Miercurea Ciucului, având atasate la urmã cele cinci vagoane în care fuseserã îmbarcate sicriile legionarilor cãzuti.
La câtiva kilometri numai, pãmântul românilor scrâsnea sub cizma honvezilor unguri.
La Predeal
Pe tot parcursul lumea umplea peroanele gãrilor sã aprindã o lumânare sau sã aducã o floare celor care si-au fãcut datoria.
In gara Gheorghieni convoiul mortuar a fost primit de o companie de soldati care a dat onorurile.
La Predeal, vagoanele cu sicriele celor 46 de legionari au fost îndrumate pe o linie secundarã spre care publicul avea acces direct din soseaua nationalã Bucuresti – Brasov. In fata vagoanelor îmbrãcate în brad, erau asezate 46 de cruci verzi, fiecare cu numele legionarului martir, înlãntuite în flori. De asemenea, sute de coroane si jerbe de flori. O gardã de onoare alcãtuitã din camarazi în cãmasa verde a vegheat la cãpãtâi pe:
Cei patruzeci și sase
Radu Zus, Vasiliu Gheorghe, Tiponut Gheorghe, Micu Liviu Augustin, Iordache Nicoarã, Iosif Duma, Nutiu Aurel, Prodea Nicolae, Caranica Ion, Dobrin Liviu, Teodorescu Gheorghe, Ducaru Dumitru, Ungureanu Corneliu, Felecan Vasile, Filipov Vasile, Mincã Ilie, Macoveschi Ion, Todan Coriolan, Adam Vilmus, Raicu Constantin, Benec Constantin, Corbeanu Vasile, Buhai Vasile, Enescu Ion, Susai Vasile, Constantin Gheorghe, Gârcineanu Victor, Barbu Anton, Coman Constantin, Popa Tiberiu, Pavelescu Gheorghe Alexandru, Noaghia Virgil, Zanache Petre, Biris Ovidiu, Rãdulescu Virgil, Dorca Afilon, Ursu Ion, Miter Ioan, Stegãrescu Constantin, Cioflec Marius, Strugaru Nicolae, Grama Iosif, Popescu B. Anton, Constantinescu Dumitru, Stamate Eugen, Titus Borzea.
”Sfinte Dumnezeule!”
La orele 15 are loc serviciul religios oficiat de pãrintele arhimandrit Serafim Georgescu, staretul mânãstirii Sinaia, pãrintele Atanasie Popescu, staretul mânãstirii Ghegiu, ajutati de preotii Nicandru Prodan, Nicolae Pântea, Ioan Popa, M. Marinescu-Filipesti si Ioan Leuca. Corul legionar dã rãspunsurile.
“Sfinte Dumnezeule, sfinte tare, sfinte fãr’de moarte . . .”
Plâng mamele, surorile, fratii pe cei care pentru tarã au aruncat cu tineretea si bucuriile vietii în stele . . . Se întunecau la fatã comandantii care le-au arãtat calea cinstei, onoarei si sacrificiului prin propriul lor exemplu. Se încrânceneazã carnea pe camarazii care au luptat si suferit cot la cot cu ei.
Se apleacã împovãrate de durere capetele soldatilor din compania de onoare cãci fiecare cunoaste pentru ce au pierit atâtea mii si mii de oameni.
Un neam întreg îsi plânge durerea si pãcatele.
Spre Mânãstirea Predeal
La orele 16.15 cortegiul se pune în miscare. De o parte si de alta cordoanele camarazilor mentin ordinea. In frunte preotii si corul. Apoi platformele-automobile îmbrãcate în brad si flori, precedate de crucile celor cãzuti, încoronate cu flori si de coroanele si jerbele purtate pe brate de legionari.
In urma fiecãrei masini vin familiile dupã care trece grupul de comandã în capul unui detasament de 300 de legionari în cãmãsi verzi din Brasov.
Cortegiul este încheiat de compania de onoare din regimentul 17 vânãtori venitã din Ardeal si de un alt detasament de legionari veniti de pe Valea Prahovei sau din Bucuresti.
La locul din urmã
La mânãstirea Predeal cãrãrile sunt negre de oameni. Lângã bisericutã, sub o coastã de deal acoperit cu brazi, sunt sãpate trei gropi mari care vor înfrãti din nou cu pãmântul pe cei 46 de martiri pânã în ziua când Neamul va aduna la loc de cinste pe toti feciorii lui care l-au iubit pânã la moarte, rãspânditi pe la toate rãspântiile tãrii.
Soseste cortegiul. Sub mii de mâini înãltate spre salut, legionarii eroi sunt purtati pe brate de camarazi spre locul de odihnã.
Sunt de fatã: Corneliu Georgescu si Ilie Gârneatã, comandanti legionari ai Bunei Vestiri si Constantin Stoicãnescu.
Dupã ce preotii slujesc ultima slujbã, imnul legionarilor cãzuti se înaltã tânguios în linistea serii. Cu bratul întins, camarazii de luptã aduc ultimul onor celor care au pierit pentru învierea neamului. Se intoneazã apoi “Drapelul sus si rândurile strânse”, cântec al legionarului martir Virgil Rãdulescu si ultima strofã din imnul Mota – Marin.
La refrenul “sã faci Cãpitane o tarã ca soarele sfânt de pe cer”, durerea si emotia sunt covârsitoare. Toti îsi întorc privirile spre imensa cruce de brad atârnatã de arbori, lângã care fluturã flamura verde însângeratã de initialele “M.C.”
”Jurãm!”
Este noapte bine. Pe deal tremurã cuiburile de luminã ale lumânãrilor. Corneliu Georgescu, comandant al Bunei Vestiri, face apelul celor 46. In fiecare “prezent” rostit este un ecou de bãtãlie.
Apoi camaradul de luptã al Cãpitanului cere legionarilor încremeniti în pozitie de drepti, sã jure cã vor lupta pânã la îndeplinirea idealului care a însângerat trupurile mucenicilor de la Miercurea Ciuc, pentru ca jertfa lor sã nu fie zadarnicã: ROMÂNIA LEGIONARÃ. Clocotind multimea rãspunde: “JURÃM!”
Sufletul cetãtii
De ce a mintit lumea veche? De ce a înspãimântat pe oameni cu grozãviile pe care le vor sãvârsi legionarii când se vor elibera din cãtuse? De ce a vorbit despre setea lor de rãzbunare, despre brutalitatea si orbirea lor? Unde sunt actele de violentã sau pur si simplu actele de indisciplinã si huliganism? De ce “rãbdarea mult încercatã” de care amintea ieri comandantul Miscãrii, Horia Sima, n-a rãbufnit necrutãtoare?
Pentru cã violenta nu tine întotdeauna de orbire, tine, uneori, de setea puritãtii. Cãpitanul si Mota au lovit. Multi dintre cei de tot buni au lovit. Dar au lovit fiindcã gestul lor avea un sens purificator pentru sufletele neamului acestuia. Asa fãcuse în legenda aceea tragicã a antichitãtii Electra. Ea, fiica lui Agamemnon, cel ucis de cãtre propria sotie si de cãtre uzurpatorul Egist, vrea sã se rãzbune. Ani de zile poartã în ea gândul rãzbunãrii; ascunde pe Oreste de Egist, stãpânul fratelui ei, numai spre a-l pregãti pentru rãzbunare. Iar când, dupã ani întregi de însetare, Electra loveste, prin bratul lui Oreste, în Egist, stãpânul cetãtii si chezasul securitãtii ei imediate, gestul fiicei lui Agamemnon nu are un simplu înteles rãzbunãtor. Are unul purificator. Cetatea Atrizilor, sufletul cetãtii Atrizilor îl cere.
Cã a lovi este un pãcat? Mota a stiut-o, Cãpitanul a stiut-o. De aceea a spus cândva un preot: “Suntem pãcãtosi fatã de Bisericã – aceasta este atitudinea legionarilor înaintea ei”.
Dar sufletul cetãtii le ceruse tuturor celor care pedepseau sã pedepseascã. Intelegeti ce dramã se pune astfel în constiinta unui crestin? Cãci îti pierzi sufletul tãu pentru a purifica sufletul neamului tãu. Si este adevãrat, Biserica nu-ti dã voie sã-ti pierzi sufletul. Dar câtã dragoste de neam în inima celui care, stiind, o face totusi!
Vom merita vreodatã ca Mota si însusi Cãpitanul sã riste atât de mult? Doar încrederea în sufletul cetãtii ne-ar putea face vrednici de ei. Cine nu crede cã si neamurile au suflet, nu vede, nu pipãie acest extraordinar început pe care-l constituie Miscarea legionarã. Nu întelege nici cum de s-au desfãcut unele de altele mãdularele acestui neam (Ardeal, Ardeal al inimilor noastre!) si nici cum dinãuntru în afarã asteaptã sã se reuneascã din risipirea lor, ele.
Iar lumea veche, lumea aceea care s-a prãbusit pentru cã n-a crezut în sufletul cetãtii, sã reciteascã cuvintele comandantului Horia Sima: “Nu mai puneti la încercare rãbdarea unui neam pe care voi l-ati rãstignit, cãci altfel nimeni nu va putea sã opreascã nãprãznicia unei rãbdãri prea mult încercate!” Sã reciteascã si sã înteleagã. Si sã se plece sau atunci sã plece, dupã Egistul ei, spre Portugalia.
Constantin Noica
Tara aduce cucernica închinare jertfei legionare. Solemnitatea de la Predeal
Comemorarea zilei martirilor si eroilor legionari a prilejuit un lung pelerinaj de închinare si reculegere în fata mormintelor celor care s-au jertfit în nezdruncinata lor credintã de mai bine si în virtutile neamului.
Trenuri din Brasov si Tara Bârsei, din Sinaia, Câmpina si Ploiesti, de pe toatã Valea Prahovei, au adus nesfârsite echipe de legionari.
Din Bucuresti grupuri verzi cu steagurile unitãtilor în frunte au plecat cu autobuzele la ora sase dimineata sub conducerea comandantului legionar Vasile Iovin. Sute de masini particulare s-au însiruit în fata vechiului schit din Predeal, unde odihnesc o parte din cei mai buni fii ai tãrii, ucisi fãrã judecatã acum un an. Pãdurea de brazi care strãjuieste mormintele era plinã de români veniti din toate pãrtile cu jerbe de flori si buchete de lumini ca sã îngenunche cucernic în fata crucilor de eroi. Unitãtile cãmãsilor verzi au fãcut careu în jurul locului care este pavoazat cu drapele legionare.
Pânã în sosea cordoanele impun prin tinuta lor impresionantã, de voiniceascã atitudine, respect si ordine. Lumea care vine din toate pãrtile îsi ia loc în front într-un cadru de pioasã tãcere. Numai suspinele familiilor si rudele mortilor legionari, la mormintele cu cruci proaspete, miscã adânc religioasa liniste. Multimea plânge si ea în tãcere; plâng bãtrâni si tineri, femei si copii; numai statuarele gãrzi verzi nu miscã, în jalea care te cuprinde de cum treci portalul schitului.
La orele 11 precis rãsunã comanda: “GARDÃ, PENTRU ONOR, INAINTE!”
Vuietul bratelor miscate în cadenta salutului legionar, se pierde scurt. Cãmãsile verzi si poporul asteaptã cu bratele ridicate în soare.
In portal apare domnul general Ion Antonescu, Conducãtorul statului national legionar, însotit de domnul Fabricius, ministrul Germaniei la Bucuresti si de domnul Pelegrino Ghici, ministrul Italiei.
Urmeazã imediat domnul comandant Iasinschi, ministrul muncii, sãnãtãtii si ocrotirii sociale, domnul Lefter, comandant al Bunei Vestiri si domnul Ion Dobre, prefectul judetului Tecuci, ca si alti comandanti legionari.
Se oficiazã un serviciu religios de cãtre protosinghelul Bonifaciu si arhimandritul Ghius, înconjurati de un sobor de preoti. Rãspunsurile sunt date de corul legionarilor. La sfânta liturghie asistenta, în frunte cu domnul general Ion Antonescu, îngenunche. Toate gândurile sunt pentru mortii legionari.
Este gândul de durere si plâns; gândul purificator care miscã si transfigureazã pe cei care sunt de fatã la acest ceas de cutremurãtoare emotie, precum si toate sufletele românesti din întreg cuprinsul Tãrii.
Când ruga preotilor se terminã, domnul ministru Iasinschi face apelul mortilor. Fiecare nume din rândul eroilor pomeniti este subliniat de rãspunsul ferm al multimii care rosteste tare: “Prezent!”. Legionarii morti pe tot întinsul patriei, pentru mântuirea cãreia si-au dat viata, sunt prezenti în inima camarazilor care nu uitã. Cãmãsile verzi si poporul laolaltã cântã: “Cântecul legionarilor cãzuti” si “Drapelul sus”. Ceremonia se încheie cu impresionanta prezentare în fata domnului general Ion Antonescu, a familiilor si rudelor celor cãzuti si înmormântati aici. Conducãtorul statului dã mâna cu fiecare, adresând cuvinte de mângâiere în timp ce se intoneazã bãrbãteste cântece ale Gãrzii.
Reînhumarea legionarilor martiri ucisi la Vaslui
Secretariatul general al Miscãrii Legionare comunicã:
In ziua de 27 Octombrie 1940 are loc la cimitirul din Predeal, reînhumarea legionarilor martiri ucisi în anul 1939.
NUMELE LEGIONARILOR UCIȘI LA VASLUI
Iatã numele legionarilor ucisi la Vaslui:
Belgea Ioan - comandant legionar, Gârcineanu Victor – comandant legionar, Tudose Teodor – comandant legionar, cãpitan Maricari Nicolae, Riosanu Petre, Antoniu Ioan, Cârdu Valeriu, Motoc Mircea, Nicolicescu Gheorghe, Constantiniu Dorin, Stahu Teodor, Goga Mircea, Borzea Virgil, Busuioc Ioan, Popescu Spirea, Bujgoli Spiru, Clime Traian, Spânu Iordache, Supila Polisperhon, Boboc Constantin, Calapãr Mihai, Popescu Vasile, Recman Gogu, Dobre Radu, Caratasu Chiriac, Sola Stavre, Comãnescu Nicolae, Danielescu Zosim, Teohari Mircea, Moraru Alexandru, Tucan Boris.
Se aduce la cunostinta familiilor legionarilor martiri ucisi la Vaslui cã, pentru participarea la deshumarea lor, se ataseazã un vagon special la trenul accelerat nr.601 din seara zilei de 23 X a.c., cu plecarea din Gara de Nord la ora 22.30 si sosirea la Vaslui la ora 6.00.
BUCURESTI, Marti, 22 X 1940
Zguduitoarea solemnitate a deshumãrii martirilor legionari ucisi la Vaslui
Incremeniti în durere, pãrintii, rudele si camarazii identificã rãmãsitele pãmântesti.
Ultimele amãnunte asupra uciderii celor 32 de martiri
VASLUI, 24 (Prin telefon)
Din Bucuresti, cu acceleratul de Miercuri, la ora 22.35, au plecat la Vaslui în câteva vagoane speciale, legionari, legionare si membri ai familiilor celor ucisi.
Pentru Puiu Gârcineanu, doamna Cornelia Gârcineanu, sorã, domnul procuror Gârcineanu, frate; doamna Tomescu, doamna Marieta Neacsu, domnul sublocotenent Dragomir.
Pentru Doru Constantinescu, doamnele Caliopi si Rodica Constantinescu.
Pentru Mirea Motoc, domnul Dumitru Motoc, tatã, doamna Elena Motoc, mamã si surorile.
Pentru cãpitan Nicolae Maricari, doamna Maricari, sotie si doamna Tãranu, soacrã.
Pentru Teodor Stahu, domnul Petre Stahu, frate.
Pentru Vasile Popescu, sora, Dionisie, frate si rudele: Maria Uletu, Ana Manganita, Teodosia Coles, Andrei Popescu, Stefan Stere Cales.
Pentru Sola Stavre, domnii Cristu si Vasile Sola si doamnele Joita Bratu si Ecaterina Echim.
Pentru Ion Belgea, doamna Ana Stancu, sorã.
Pentru Spiru Bujgoli, domnii Hristu si Vasile Bujgoli, frati, domnii Barbu si Costicã Dumitru, doamnele Angela Bujgoli, mamã si Angela Bujgoli, mãtusã.
Pentru Petre Riosanu, camaradul Barbu Riosanu, precum si sora si copiii celui decedat.
Pentru Valeriu Cârdu, domnul Aurel Cârdu, frate.
Pentru Supila Polisperhon, camaradul Tache Dumitrescu.
Pentru Constantin Boboc, doamna si domnul Grigoriu si fratele, domnul Leon Boboc.
Pentru Virgil Borzea, cãpitan Borzea, frate, comandant legionar Jenicã Bordeanu si camarazii Marian si Trâmbitasu.
Pentru Ion Antoniu, cãpitan Antoniu, tatã, domnii Cezar Antonescu, E. Sãtinescu si camarazii C. Vrabie si Cozuia.
Pentru Zosim Danielescu, doamna Danielescu, mamã, doamnele Filofteia si Elena, surori, doamna Elena Vasilescu si domnul Stefan Demetrescu.
Pentru Gogu Recman, domnul Alexandru Recman, tatã, doamna Recman, mamã, domnisoara Pârvu si doamna Ecaterina Comanici.
Pentru Iordache Spânu, domnul Stefan Spânu, tatã, doamna Smaranda Spânu, mamã si fratele.
Pentru Mihai Calapãr, doamna Margareta Jalbioarã, sorã si preot Calapãr, tatã.
Pentru Nicolaescu Gheorghe, sora sa precum si un numeros grup de Armatoli, în costumele lor traditionale, veniti pentru a face recunoasterea camarazilor lor macedoneni ucisi la Vaslui.
Sosirea la Vaslui
In gara Vaslui oaspetii au fost întâmpinati de o gardã de legionari din garnizoana localã, comandatã de camaradul Pivniceru.
Dezgroparea
La ora 7.00 a început scoaterea pãmântului de cãtre o echipã de 20 de camarazi în uniforme legionare. Pãmântul este umed si cleios; se prinde de unealtã! Lucrul merge anevoie!
Alãturi de mormântul comun, stau familiile mortilor! Se aud suspinuri, gemete, îmbãrbãtãri.
Un camarad povesteste la un colt al mormântului:
“I-au împuscat pe la cinci dimineata. Apoi autoritãtile au adunat jidanii din Vaslui, ducându-i in corpore la locul asasinatului ca sã se bucure de priveliste. Au fost adusi si câtiva oameni care au privit încremeniti, fãcându-si cruce.
Pe la orele sase seara, 30 de legionari vasluieni din arestul jandarmeriei au fost adusi între baionete sã sape groapa comunã a camarazilor lor.
La ora 9.30 seara groapa era gata.
A doua zi dimineata camionul jidanului Galler, depozitar de alcooluri din Vaslui, a adus trupurile celor ucisi în cimitir.
Primele sase au fost asezate în groapã unul lângã celãlalt. Dar camionul era probabil grãbit si s-a dat ordin sã se arunce corpurile claie peste grãmadã, pentru ca lucrurile sã se termine mai repede.
«Astfel o sã vã îngrop si pe voi», a spus el camarazilor care sãpau groapa.
Dupã aceasta s-a turnat var pe primii sase. Parte din vestmintele lor au fost ridicate si împãrtite de politie.”
Ca o lacrimã de sânge
In timp ce se lucreazã sârguincios la scoaterea pãmântului, corul legionarilor intoneazã “Imnul legionarilor cãzuti”.
Pe marginea mormântului ard lumânãri sfioase, picurã lacrimi din toti ochii.
Asistenta devine foarte numeroasã. In afarã de cãmãsile verzi, care se adunã neîncetat din toatã Moldova, vin tãranii din satele din jur si orãsenii din Vaslui.
La ora 11.30, la un capãt al gropii, se descoperã primele rãmãsite mortuare. Sunt câteva bucãti de stofã si pãr. Sãparea continuã de aici înainte cu precautie. Se aduc fese, bandaje, acid fenic; camaradul doctor Valer Neagoe începe sã descopere cu mistria primele oseminte din stratul ultim de pãmânt. El este secondat de camarazii doctor Voinescu si doctor Florian.
1. Se scoate primul trup mort, încremenit cu mâinile pe piept. Este imposibil de identificat deocamdatã. In picioare nu are încãltãminte. Se vãd în jur oase; par moi, palmele îi lipsesc. Este depus pe pajiste si acoperit.
Este ZOSIM DANIELESCU din Ploiesti; îl recunoaste mama sa.
Urmeazã dezgroparea celorlalti.
2. MIRCEA MOTOC; este recunoscut tot de mama sa, dupã desenul flanelei.
3. VASILE POPESCU, recunoscut dupã diapazonul gãsit în buzunarul hainei si dupã danturã.
4. GHEORGHE NICOLICESCU care este recunoscut de sora sa. S-a gãsit în buzunar livretul militar.
5. DORIN CONSTANTINESCU, recunoscut dupã mãrgelele de la cojocel. Mama îi pune cãmasa verde. Momentul este impresionant.
6. VIRGIL BORZEA, recunoscut dupã un dinte de aur din dreapta si dupã pantalonii golf.
7. BORIS TUCAN, recunoscut dupã cãmasa militarã pe care o purta la scoaterea din lagãr.
8. Al optulea nu poate fi identificat pânã la ora aceasta.
9. CONSTANTIN BOBOC, recunoscut dupã doi dinti suprapusi.
10. GHEORGHE VOLOCARU, recunoscut dupã actele gãsite în buzunar.
11. ION BELGEA este recunoscut dupã haine si dupã mâinile sale subtiri si lungi. In momentul mortii trebuie sã se fi chinuit grozav: are limba scoasã.
12. PETRE RIOSANU este recunoscut dupã firele albe din barbã.
13. SPIRU POPESCU, recunoscut de familie dupã îmbrãcãminte.
14. ALEXANDRU MORARU este recunoscut dupã pãr si barbã.
15. MIRCEA GOGA, îmbrãcat în scurtã, pulover gri. Are asupra sa un Christ lucrat în os, cu insigna Vaslui. Ii lipseste dantura din dreapta.
16. MIRCEA TEOHARI, cu insigna de medicinist cu seria 269.
17. SPIRU BUJGOLI, cu dinti falsi pusi înainte de moarte.
18. Muncitorul RADU DOBRE, cu haine negre, bunditã de miel.
19. TRAIAN CLIME, pantaloni în romburi, flanelã maro, câtiva dinti de viplã.
20. V.P. GÂRCINEANU, recunoscut de familie dupã dantura de aur. Pulover fãrã mâneci, mãnusi în buzunar, agendã 1938 cu însemnãri.
21. IORDACHE SPÂNU, haine gri, pulover fãrã mâneci, flanelã de piele.
22. TEODOR TUDOSE, hainã de piele scurtã, pantaloni de cizmã, bunditã de miel.
23. CHIRIAC CARATASU, recunoscut de familie dupã vestminte.
24. VALERIU CÂRDU, recunoscut de fratele sãu dupã croiala hainelor fãcute la Oravita. Pulover verde, cu initialele în galben.
25. STAVRE SOLA, recunoscut de familie dupã danturã.
26. NICU COMÃNESCU, recunocut de camarazi dupã vestminte.
27. MIHAI CALAPÃR, recunoscut de tatãl sãu dupã lenjerie.
28. ION ANTONIU, cu teasta zdrobitã de un pat de armã. Este fãrã haine si învelit într-un sac.
29. TEODOR STAHU, recunoscut de fratele sãu dupã suman si un piepten pe care i l-a adus în lagãr, cu putin timp înainte de a fi ucis.
30. SUPILA POLISPERHON, recunoscut dupã danturã si staturã. Era cel mai înalt din lagãr.
31. ION BUSUIOC, recunoscut de camarazi dupã vestminte.
32. GOGU RECMAN, recunoscut de pãrintii sãi dupã oasele fetii.
In general corpurile sunt mutilate îngrozitor.
Alaiul funebru
La ora 19.00 slujba este terminatã si cosciugele sunt asezate pe care trase de boi moldovenesti si decorate cu mult brãdet. Carele se încoloneazã în poarta cimitirului, dupã fiecare mergând rudele mortilor, iar la sfârsit gãrzile verzi. Calea parcursã prin oras pe strãzile principale bogat pavoazate cu tricolor îndoliat. Casele crestinesti au usile deschise si pe ferestre numeroase lumânãri aprinse. De balcoane atârnã scoarte nationale. Elevi, eleve si toatã populatia orasului sunt rânduiti disciplinat pe trotuare cu lumânãrile aprinse. De la toate bisericile clopotele îsi împreunã sunetele într-un dangãt trist si dureros.
Pluteste în tot orasul un duh de smerenie, reculegere si religiozitate. Ochii tuturor sunt umezi.
Vasluiul lui Stefan cel Mare atât de înstrãinat, astãzi se întoarce cu gândul la vremile strãvechi când românul era stãpân la el acasã.
Alaiul funebru se scurge spre garã unde cosciugele sunt îmbarcate în vagoane speciale, care vor porni mâine în zori spre Predeal, formând un tren special, în care vor lua loc familiile îndoliate.
I. DIACONESCU
Predealul
Mult a iubit Cãpitanul Predealul.
Numai mintea lui, de o întelepciune socraticã si sufletul lui – imens spectacol de senzatii, izvorâte direct din contactul cu natura - au putut alege acel ungher fermecãtor al Bucegilor, pentru odihnã si reculegere.
Privind din vârful Cioplei îti apare, ca o apoteozã, o uriasã scãldare în albastrã luminã de cer si în opalescentã de creste dantelate, din Caraiman pânã în Piatra Craiului. O revãrsare de poale verzi spre funduri adânci de vãi, ici Piatra Mare, colo Postãvarul, în spate Clãbucetul, în fund minunata Tarã a Bârsei, ca un covor de aur pe marginea Oltului.
Incotro te întorci si privesti, îti deschizi ochii mari, îti iei sufletul si ti-l risipesti pe culmi si vãi, îl saturi de frumuseti, de odihnã si încântare, ca apoi sã-l aduni în tine si sã-l pãstrezi ca pe un tezaur al celor mai scumpe amintiri.
Acolo sus a stat si el de atâtea ori si multe povesti i-au spus poienile de brazi, murmurul apelor cãlãtoare spre zglobiul Timis, povesti de suferintã si vitejie ale unui neam strãvechi, neamul lui drag. In uzina neostenitã a mintii lui s-au fãurit gânduri peste gânduri, doruri sfintite cu lacrimi au izvorât din inima lui bunã si pe toate le-a închinat cu smerenie necãjitei lui patimi.
De câte ori si-a luat toiagul si, împreunã cu Ion Someru – un sãrman si credincios tovarãs de umblat – a suit coastele Susaiului spre vârfuri, pe cãrãri înfundate sub umbrã de cetini, a scormonit pãmântul sfintit cu sânge de ostasi ca sã ia de ici o teastã, de colo un fluier de picior, adunând os cu os si clãdind apoi, din pietre de stâncã si din crengi, un mic mausoleu pe fruntea Clãbucetului!
Cine s-a mai gândit sã culeagã trupuri uitate sub vestmânt de muschi si sã aducã o binecuvântare de milã si de cinstire crestineascã bietilor martiri fulgerati de moarte? Cine a fost omul acesta, alunecat parcã din ceruri într-o lume de suferintã, un om care si-a mistuit viata alinând dureri, împãrtind nãdejdi, croind drumuri largi prin hãtisurile mizeriei si ticãlosiei, suflând peste întuneric si aprinzând lumina mântuirii neamului, pentru ca, la urmã, sã-l zvârle în legendã ghiarele satanelor?
Ca un munte din muntii nostri, asa creste si se înaltã si umple vãzduhul, pe fiecare ceas, în fiecare zi, chipul si amintirea Cãpitanului! Se strecoarã în carnea, în sângele si oasele noastre ceva din fiinta lui nepieritoare, ceva care ne îmbãrbãteazã, ne insuflã puteri, ne aminteste mereu legea nestrãmutatã si credinta vietii lui de gigant si de martir. Exemplul rar – ca marile diamante ale pãmântului – pe care l-a dat în scurtul drum al existentei lui, pilda iubirii de tarã si a milei de oameni, de sãrmani si de eroi a stârnit uimirea lumilor si a cutremurat toate constiintele.
Acel mic mausoleu din culmea Clãbucetului a fost sã fie piatra de temelie a catedralei în care se vor odihni, peste veacuri, tristele rãmãsite ale celor ce au murit pentru biruinta legionarã, alãturi de vitejii ostasi adormiti acum douãzeci si patru de ani peste sânul îndurerat al tãrii.
Dar pururea va strãjui deasupra lor în vârf de catapeteasmã veghea neadormitã a Cãpitanului.
Predealul va fi altarul sfintelor amintiri si Mecca nãdejdilor noastre în vesnicie.
D. M. RANETESCU
Icoane din martirajul de la Vaslui
Joi s-au dezgropat la Vaslui osemintele celor 32 de legionari ucisi la 21 Septembrie 1939. Ele au fost transportate la Predeal pentru reînhumare.
In viziunile sale, de un tragism urias, Cãpitanul a întrevãzut din timp necrutãtoarea coasã a mortii care se va abate cândva asupra Legiunii.
Era prin vara lui 1937.
Si a cãutat sã-i facã fatã de pe atunci.
A descoperit un teren întins pe o culme a Predealului atât de iubit de el.
“In era legionarã se va zidi aici o mânãstire a neamului unde vor fi îngropate toate osemintele eroilor si martirilor Miscãrii”.
Era aceasta o poruncã pe care o dãdea Cãpitanul pentru vremurile care aveau sã vinã dupã nefiinta lui pe pãmânt. O poruncã datã mortilor Miscãrii, de a-si strãmuta oasele înghetate – oriunde vor zãcea, retezate de coasa destinului legionar – la Predeal, alãturi de Mota si Marin, pentru ca si în vesnicia de sub glie sã fie alãturi, dupã cum alãturi au fost în viatã si sunt azi, acolo, sus, spiritual.
Au fost 32.
Pentru fiecare dintre ei ar trebui scrisã o carte. Vremea aceasta va veni. Legiunea va avea o bibliotecã eroicã.
Acum, cu prilejul strãmutãrii osemintelor de la Vaslui, ne mãrginim a face un scurt pomelnic al câtorva camarazi ucisi acolo, care ne-au fost mai apropiati sufleteste, pe care i-am cunoscut mai bine. Celorlalti, pe care nu-i pomenim, le cer iertare. Alti camarazi în viatã vor împlini lipsa mea.
Victor Puiu Gârcineanu
Caracteristica de cãpetenie a lui Puiu – cum îi spuneam, rãsfãtându-l, toti camarazii – era pasiunea sa fãrã limitã pentru misticismul legionar. Intelectual de rasã, cu un talent literar remarcabil si înzestrat cu un temperament vulcanic, PUIU GÂRCINEANU a reusit sã devinã unul din Arhanghelii Miscãrii, datoritã unei supraomenesti sfortãri de suflet. Cu o vointã de autoflagelare si-a înfrânt: rationalismul spre care era înclinat de la fire; orgoliul gloriei literare profane, pe care, în afarã de Legiune, ar fi cucerit-o din plin; temperamentul vesnic neastâmpãrat, mereu în cãutarea de pasiuni si senzatii covârsitoare.
Talent si temperament, el le-a pus numai în slujba credintei sale din clipa când Cãpitanul i-a aprins candela. In lagãr a avut o purtare de sfânt. Trupul sãu, firav si pânã atunci, slãbise în lagãr aproape pânã la uscãciune. O barbã neagrã, deasã si niste mustãti pe oalã, îi dãdeau o înfãtisare asemãnãtoare martirilor din icoanele ortodoxe. Fãcea rugãciuni aproape toatã ziua.
Vorbea foarte putin, poate mai des decât ceilalti si lua tot timpul, cât a fost cald, bãi de soare. Viata lui era aproape numai contemplativã si interioarã.
A tinut o singurã cuvântare: la ziua Cãpitanului la Ciuc. A vorbit ca un iluminat. Vorbele sale erau flãcãri care ne strãpungeau. Dupã terminarea vorbirii unii au vãzut în jurul capului sãu nimbul mucenicilor întru Christos.
PUIU GÂRCINEANU a fost un martir, nu numai constient dar si pasionat de destinul sãu. Ca înrudire sufleteascã el era foarte aproape de Ionel Mota.
Ion Belgea
Slãbut, miop, de stat mijlociu si brunet, ION BELGEA era unul din legionarii foarte pretuiti de Cãpitan, pentru care pretuire i se încredintau misiuni grele si delicate.
BELGEA nu s-a lãsat prins în noaptea de Florii 1938, odatã cu majoritatea conducãtorilor Miscãrii. A rãmas în Bucuresti unde a îndeplinit un rol de cãpetenie în refacerea organizatiilor, dupã urgia din aprilie si mai. A condus “Rãzletii” în acele vremuri de deznãdejde când viata Cãpitanului era în mâna cãlãilor sãi; a condus cu mult tact, tenacitate si precautie, trãind mai mult în tramvaie si pe sub poduri ca sã scape de urmãrire si ca sã-si îndeplineascã misiunea. Când l-au prins si adus la Ciuc prin Iulie 1938, a exclamat: “acum pot si eu sã dorm!”. Nu mai dormise douã ceasuri în sir de luni de zile si în tot acest timp nu se nutrise decât la întâmplare si pe apucate.
Viata din lagãr i se pãrea un adevãrat rai pe lângã cea de câine fugãrit pe care o dusese pânã aici. Regreta totusi mult cã fusese prins deoarece afarã rãmãseserã foarte putini care sã poatã continua lupta de reorganizare si mentinere a cadrelor.
Vorbea minunat în stil legionar: precis, documentat, uneori tãios; te învãluia în logica lui dinamicã, dar totodatã severã. Era în el stofã de conducãtor. De la prima aruncãturã de ochi îi recunosteai superioritatea pe linia legionarã si te supuneai lui, cu încredere si dragoste. In lagãr era linistit, degajat si prietenos cu toti.
Pierderea sa se va resimti mult timp în rândurile Legiunii.
Ion Antoniu
Mic de stat si îndesat, tãcut, totdeauna chibzuit, dar prompt în atitudini, rãspunsuri si initiative.
ION ANTONIU “PÂSU” (cum i se spunea de cãtre toti) era de un rar dinamism. In ultimii ani înainte de prigoanã avusese roluri de cãpetenie în miscarea studenteascã. Scãpat din capcanele politiei în Aprilie el a fost prins abia prin Iulie dupã ce desfãsurase “afarã”, ca ajutor al lui Belgea, o activitate rodnicã pentru Miscare si plinã la tot pasul de riscul vietii.
Imi amintesc un fapt (dintr-o mie) din timpul convietuirii noastre la Vaslui. Era în toamnã, prin Septembrie. O aniversare a fostului rege Carol. Ne-am adunat cu totii în sala de spectacole a fostei Scoli Normale, devenitã lagãr legionar. Trebuia sã comemorãm si noi aceastã zi. Ne-o ceruse comandantul jandarmeriei. La ora anuntatã ofiterii jandarmi, în mare tinutã, iau loc în primele rânduri, printre noi. Veniserã ca sã termometreze temperatura entuziasmului nostru pentru stãpânul lor.
ANTONIU spune cuvântul omagial. Dupã primele fraze introductive, în care aratã cã tineretul tãrii este fala ei de azi si sprijinul de mâine, oratorul adaugã tãios: “Tineretul legionar este opera lui Corneliu Codreanu si nu se va despãrti de el nici în mormânt”. Ofiterii de jandarmi au fãcut stânga împrejur si au iesit consternati. In lipsa lor sedinta s-a transformat în manifestatie legionarã. PÂSU era un om care nu cunostea notiunea riscului.
Valeriu Cârdu
Priviri de otel, sub gene stufoase si negre. Neînfricare, sinceritate, cavalerism, gata în toatã clipa pentru actiuni riscante. Unul din creatorii stilului legionar în versuri si cu scrisul cotidian – stil avântat dar neted si sincer, spus de la inimã, fãrã nimic de prisos si pietros ca aschia de stâncã – VALERIU CÂRDU era si unul dintre modelatorii verbului legionar iesit din acelasi tipar ca si scrisul.
A fost prins abia în septembrie si adus la Vaslui, odatã cu un întins contingent de alti camarazi si... cu legionari fabricati de politie, adusi ca sã ne spargã cetatea sufleteascã. Trebuia dusã atunci, de cãtre conducerea legionarã a lagãrului, o îndoitã actiune: întâi de eliminare din rândurile noastre a creaturilor sigurantei, care niciodatã nu fuseserã în Miscare; apoi de întãrirea putinilor sovãitori din propriile noastre rânduri. CÂRDU a avut atunci un rol precumpãnitor. A tinut în dormitorul “Bãnãtenilor” o serie de prelegeri morale si vitejesti.
Verbul lui cald si rãspicat a învins toate sovãirile, pe de o parte si a determinat, pe de altã parte, pe intrusi sã facã tot posibilul spre a fi scosi dintre oamenii atât de primejdiosi... Pentru acest ultim scop, am scos împreunã o revistã satiricã, “Rãcnetul Vasluiului”, care demasca fãrã crutare actiunea dizolvantã a cohortelor de legionari politienesti.
Moartea lui VALERIU CÂRDU este una dintre cele mai mari pierderi încercate de Miscare în timpul prigoanei. Cine i-a cunoscut bine însusirile stie cã este aproape de neînlocuit.
Teodor Tudose
Un adevãrat Hercule legionar, ca dogoare interioarã, credintã si fortã fizicã. Simteai fluidul fortei sale trupesti si sufletesti, la prima aruncãturã de ochi. Avea el o vorbã pe care o spunea în loc de “bunã ziua”: “te sfãrâm, bãdie!”.
Bucovinean, stabilit ca avocat în Iasi, TEODOR TUDOSE aducea printre noi vârtosenia, sfãtosenia si sinceritatea tãranului neîntinat si cavaler din pãrtile Bucovinei.
Când sã-l ucidã cãlãii în noaptea tragicã, glontul destinat inimii lui a nimerit în veriga lantului cu care era legat. Lantul s-a rupt. Toader a luat-o la fugã peste câmpia învecinatã ca înebunit de masacrul camarazilor sãi. Dar în partea în care fugea era pândit de alte tevi de arme asasine. Toader si-a desfãcut pieptul si a strigat cât l-au tinut puterile lui de leu: “Trageti, canaliilor! S-o gãsi cineva care sã ne rãzbune!”
Vasile Buhai
VASILE BUHAI a fost unul dintre câinii ciobãnesti ai Legiunii si unul dintre elementele de soc. Ar fi prea putin dacã am spune cã era de un curaj fãrã margini. El era zidit dintr-o piatrã tare, a Nicadorilor si Decemvirilor, cununat cu moartea de la primul pas fãcut în Miscare. Dar în sânul ei era mai apropiat de orice camarad, decât cel mai apropiat copil naiv si drãgãlas.
Mare putere de credintã, o mare putere de iubire nativã, o hotãrâre si o tenacitate greu de egalat.
Acesta a fost VASILE BUHAI.
I. DIACONESCU
Programul transportãrii la Predeal a urnelor cu cenusa camarazilor ucisi la Bucuresti
In noaptea de Sâmbãtã spre Duminicã, adunarea unitãtilor din garnizoana Bucuresti, la crematoriul “Cenusa”, la orele 2.00.
Ora 2.30 - 3.00: Slujba religioasã care se va oficia în curtea crematoriului.
Ora 3.15: Incolonarea unitãtilor si pornirea cortegiului spre Gara de Nord.
Ora 5.00 - 6.00: Imbarcarea în trenul legionar pentru Predeal.
Ora 6.15: Plecarea trenului.
Ora 8.41: Sosirea în gara Ploiesti Sud unde se asteaptã o garniturã cu 15 vagoane cu legionari din Prahova.
Ora 13.10: Sosirea în gara Predeal.
Ora 15.00: Serviciul religios de înhumare si depunerea urnelor camarazilor cãzuti.
Ora 1.12: Plecarea spre Bucuresti cu acelasi tren din gara Predeal.
Ora 3.27: Sosirea în Bucuresti Nord.
Familiile camarazilor cãzuti pot veni la crematoriu sau direct la garã conform programului de mai sus si dispun de cinci vagoane de clasã.
Unitãtile din garnizoana Bucuresti ocupã 35 de vagoane si anume:
- Corpul legionarelor trimite 200 de legionare;
- Centrul studentesc legionar trimite 200 de legionari;
- Frãtiile de Cruce trimit 200 de legionari;
- Centrul “Rãzleti” trimite 600 de legionari;
- Corpul Muncitoresc Legionar trimite 800 de legionari;
Tinuta reglementarã; îmbrãcãminte groasã.
Grozãviile de nedescris petrecute în hrubele Crematoriului. Cum au fost arse cadavrele camarazilor ucisi în prigoanã. S-a gãsit cenusa martirilor legionari care au pedepsit pe Armand Cãlinescu
O uluitoare descoperire a fost fãcutã ieri de cãtre politia legionarã. Urmare a unor relatii date de gardianul crematoriului “Cenusa” la directia crematoriului, a fost anuntatã politia legionarã care a descoperit cenusa lui MITI DUMITRESCU si a celorlalti opt legionari care au pedepsit pe ARMAND CÃLINESCU.
Cum se stie, cei nouã legionari, în frunte cu MITI DUMITRESCU au fost asasinati, iar cadavrele lor au fost transportate la crematoriu unde au fost arse.
Ieri o echipã de legionari condusã de camaradul comandant BARTOLOMEU LIVEZEANU s-a transportat în anchetã la crematoriu. Dupã cercetãri sub un strat de flori s-a dat peste un morman de oase arse. Din relatiile mecanicului CERCHEZ s-au putut afla amãnuntele urmãtoare:
Cenușa martirilor în ”Valea Plângerii”
Iatã ce povesteste mecanicul: “In anul trecut, mi se pare în seara de 22 septembrie, au fost aduse zece cadavre cu masina Societãtii, spunându-se cã sunt cei care au asasinat pe ARMAND CÃLINESCU. Incinerarea s-a fãcut fãrã participarea noastrã si în prezenta unui domn colonel si a mai multor civili. Cine au fost, nu stiu nici azi.
Cenusa am scos-o eu dimineata, fiindcã incinerarea a durat pânã la ora 6.00 în zori si am pus-o într-o lãditã, aceea de colo, pe care apoi am ascuns-o într-un colt din subsolul cuptorului. A stat acolo mai mult de sase luni. Mi s-a spus s-o arunc pe câmp.
Astã primãvarã am luat lãdita si, în loc sã arunc cenusa, am îngropat-o în coltul crematoriului dinspre «Valea Plângerii.»”
Cel de-al zecelea cadavru, fiindcã zece spune mecanicul cã au fost, se pare a fi al camaradului VICTOR DRAGOMIRESCU.
Hrubele morții
Iată acum si declaratia scrisã a mecanicului:
“In ziua de 26 ianuarie 1939 s-au adus de la Institutul Medico – Legal douã cadavre cu auto-dricul institutiei. Incinerarea s-a fãcut în prezenta domnului comisar al circumscriptiei 23 precum si a altor persoane pe care nu le cunosc.
CADAVRELE, DUPÃ DATÃ, SUNT ALE CAMARAZILOR VASILE CHRISTESCU SI LT. N. DUMITRESCU.
IN ZIUA DE 18 FEBRUARIE 1939, NOAPTEA, PE LA ORELE 11.30, S-AU ADUS LA CREMATORIU SAPTE CADAVRE PE CARE N-AM PUTUT SÃ LE VÃD INTRUCÂT NU MI S-A PERMIS SÃ IES DIN CREMATORIU.
Cadavrele erau însotite de cãtre mai multi plutonieri de jandarmi. Tot ei aranjau cadavrele în sicrie bine acoperite pentru a nu putea fi vãzute. Macabra operatie s-a fãcut în asistenta unui colonel, a unui procuror, a unui medic si a altor persoane din Prefectura Politiei pe care nu le cunosc.
Despre identitatea celor arsi n-am cunostintã. Incinerarea a început pe la ora 24.00 si s-a terminat pe la ora 5.00 dimineata.”
Si mereu altii cad jertfã pentru neam...
“In ziua de 10 iulie 1939 s-a adus la crematoriu, pe la orele 23.00 sau 24.00 o femeie cu o masinã de turism a Prefecturii Politiei. (dupã toate indicatiile femeia aceasta a fost, desigur, camarada NICOLETA NICOLESCU – n.n.)
¬In ziua de 27 septembrie 1939 au fost aduse douã cadavre de la închisoarea Jilava, cu masina societãtii. cadvrele au fost însotite de un jandarm, iar incinerarea s-a fãcut în prezenta jandarmului si a unui comisar civil. Cine sunt, nu stiu.
In ziua de 10 octombrie 1939 s-a adus un cadavru cu mâinile legate la spate, îmbrãcat si pus cu fata în jos într-un sicriu. Incinerarea s-a fãcut în prezenta a doi comisari în civil.
In ziua de 31 octombrie 1939 s-a incinerat de asemenea un cadavru în asistenta delegatilor Prefecturii Politiei.
Alte relatãri nu mai cunosc.”
Declaratia este semnatã: ION CERCHEZ.
* * *
Cutremurãtoare sunt aceste mãrturii ale unui om simplu dar pãtruns de o crestineascã tristete si ele pun în cea mai limpede luminã nelegiuirile asasinilor din cartea de grozãvii a neamului.
Impotriva tuturor ucigasilor care doreau sã steargã si ultima urmã a fãrãdelegilor lor, martirii legionari trãiesc si astãzi îndrumând senin, cu fruntea sus, neamul spre învierea lui de-a pururi...
Iar au fost printre noi
La Predeal s-a pus temelia noii biserici a neamului
Chipul în care Legiunea îsi fundeazã institutiile aproape nu are seamãn în istorie. Este atâta risipã de tinerete, atât de adâncã patima pentru moartea roditoare, încât te cutremuri.
Si nu ne cutremurã setea de moarte a celor cãzuti, cât nestãvilita sete de sânge a cãlãilor. Pe cât de mare este nemernicia de a omorî pentru a trãi. Iatã fiara în toatã goliciunea ei! Fiara care încã pândeste, din umbrã, ceasul prielnic pentru a ne sãri în spate.
Ieri au fost printre noi, la o ultimã plimbare, camarazii pe umerii cãrora se înaltã BISERICA NOUÃ, BISERICA VIE a neamului. Aidoma crestinismului din începuturi, Legiunea creste si se înaltã numai prin continuã jertfã. Si asa va fi la urmã cât va dãinui neamul românesc.
In afarã de jertfã nu avem altã iesire. De la moartea lui Decebal împresurat de nãvãlitorii romani, pânã la moartea legionarilor, ucisi cu mâinile si picioarele legate, poporul dac, mereu asuprit, mereu lovit, a dat lumii o neîntreruptã jertfã. Asa a luat fiintã neamul românesc, asa a trãit, asa va birui pentru a-si afirma rosturile lui în istoria acestei lumi. Când puterea jertfei va seca, neamul se va pierde, va cãdea în anonimatul unei populatii descompuse de toate pãcatele. Asa cum a cãzut toatã acea lume care a încercat sã ucidã Legiunea. Dacã am face o socotealã, oricât de generalã, am dovedi usor cine sunt ucigasii nostri, care este lumea lor. Pe oricare din ei punându-l în lumina judecãtii, am vedea cã este un monstru al firii omenesti. Cã totul era corupt în el, cã nu avea absolut nici o legãturã, în afarã de un accidental “escu” din coada numelui, cu neamul românesc.
Si totusi aceastã conjuratie satanicã a monstrilor a ucis în deplin acord cu tot ceea ce avea tara româneascã legal în acel moment. Au fost în acest masacru mii de complici nevãzuti dar stiuti.
Mare parte din urme s-au sters si prin urme poate nu se va dovedi niciodatã nimic.
Tot ce atunci era legal este astãzi vinovat în fata unei alte legi. Legea neamului. Iar toti acesti complici nevãzuti, pasivi în aparentã, dar nu mai putin pãrtasi, sunt la fel de vinovati. Aceasta este socoteala cea mai generalã care se poate face.
Procesiunea tãcutã a camarazilor, care, în plânsul atâtor mame osândite jalei fãrã de liman, doar pentru vina de a fi crescut pe cei mai curati si mai viteji fii ai tãrii, au fãcut ieri drumul din urmã, iesind din morminte asemeni strigoilor, ne va rãmâne ca un vesnic memento. Ei sunt fericiti, nu avem dreptul sã-i plângem. Datoria luptãtorului nu este sã plângã, mai ales când silnicia dã vesnicã dreptate celui cãzut.
Dar dreptatea a fost înfrântã prin miselia omeneascã. Cãtre aceastã dreptate merge datoria luptãtorului, care altfel nu are dreptul sã trãiascã.
Pe temelia pusã de camarazii nostri vom ridica BISERICA NEAMULUI.
Ieri s-au întors printre noi sã ne aminteascã. Sã facem asa fel încât sã nu se întoarcã iar, sã le crutãm odihna si sã ne temem de pacea sufletelor noastre.
HORIA STAMATU
Predealul, simbolul eroismului legionar
Într-un cadru impresionant si în duios dangãt de clopot, sub ochii înlãcrimati ai miilor de legionari si oameni veniti de pretutindeni, osemintele legionarilor martiri de la Vaslui si cenusa legionarilor arsi la crematoriu au fost date PREDEALULUI spre vesnicã pãstrare.
Pioasa ceremonie a ridicãrii urnelor cu cenusa camarazilor arsi la Crematoriu
Ora 1.00. Coborâm în subsolul crematoriului unde se aflã cenusa camarazilor nostri. Hruba aceasta masonicã este acum luminatã cu lumânãri crestinesti, iar crucea vegheazã în toate colturile, ocrotitã de credinta cãmãsilor verzi. Prin colturile si ungherele hrubei si pe rafturile cu urne atârnã o multime de icoane aduse de camarazi si camarade.
Familiile celor ucisi si arsi de uneltele masoneriei se strecoarã pe scãri cu pasi smeriti ca sã îmbrãtiseze cu o ultimã privire de vesnicã dãruire, pumnul de cenusã care a fost cândva nãdejdea lor si a tãrii. Sunt sotii, mame, bunici, surori, logodnice si frati si sunt camarazi cu care mortii au împãrtãsit vremurile de mare vitejie si risc ale prigoanei.
Ulcioarele cu cenusã
Iatã pe o politã ulcioarele în culori închise, posomorâte. Alãturi de ele, chipurile martirilor.
Nr.4472 - VASILE CRISTESCU ars la 26 Ianuarie 1939.
Nr.4473 - Locotenent DUMITRESCU, ars în aceeasi zi.
In urnele cu numerele de la 4483 la 4489 este cenusa camarazilor din echipa NADOLEANU, arsi la 18 Februarie 1939. Cenusa a fost amestecatã si împãrtitã apoi în sapte urne.
Nr. 4571 - NICOLETA NICOLESCU, arsã la 10 Iulie 1939.
Nr.4605/4614 - echipa MITI DUMITRESCU (nouã) si încã un camarad, adus în lanturi, cu douã ore mai târziu decât MITI cu ai lui, de la Jilava. Au fost arsi câte doi odatã, pusi într-o singurã ladã la 24 Septembrie 1939. Arderea a durat toatã noaptea pânã la 6.00 dimineata. Cenusa lor a fost strânsã de asemenea la un loc.
Nr.4619/4620, cenusa a doi camarazi adusi de la Jilava, necunoscuti pânã azi.
Nr.4631, ars la 10 Octombrie 1939, iar nr.4633, ars la 14 Octombrie. Intr-unul din aceste douã ulcioare, nu se stie în care, este cenusa lui VICTOR DRAGOMIRESCU.
Sâmbãtã, 25 Octombrie curent a mai fost descoperitã o ladã cu cenusã amestecatã cu catarame si curele. Sunt oseminte ale echipei MITI DUMITRESCU. Aceste amãnunte ni le spune camarada DUMITRESCU, vãduva locotenentului DUMITRESCU.
Slujba pentru plecarea mortilor
Ora 2.00. Adunarea grupurilor de legionari din Bucuresti. Unitãtile se strâng în ordine si liniste, în curtea crematoriului. Lângã ele, coroane fãrã numãr de flori de toamnã si lumânãri. Se aprind mii de fãclii de mânã.
Incepe slujba, oficiatã de 20 de monahi de la Cernica, în frunte cu ieromonahul UDISTEANU. “Vesnica pomenire” a monahilor se îmbinã cu ruga fierbinte a familiilor celor arsi si cu abureala tortelor. Deasupra pluteste duhul camarazilor pomeniti. In imensa curte este o singurã rugãciune.
Incolonarea
Ora 3.15. Incolonarea în urmãtoarea ordine:
- Familiile camarazilor arsi;
- Corpul legionarilor, care poartã pe o imensã jerbã, ulciorul cu cenusa NICOLETEI NICOLESCU;
- Corul legionar;
- Preotii;
- Grupul cu urnele camarazilor arsi;
- Carul cu coroane;
- Frãtiile de cruce;
- Corpul studentilor legionari;
- Corpul rãzletilor;
- Corpul muncitorilor legionari;
- Asistenta nelegionarã.
Coloana se miscã încet prin noapte si poartã mii de fãclii de rãsinã. Strãbate Calea Serban Vodã, Splaiul Dâmbovitei, Schitu Mãgureanu, Cobãlcescu, Dinicu Golescu. Capul cortegiului a ajuns la Liceul Lazãr; ultimele grupuri erau încã înapoia halelor.
De-a lungul parcursului, desi este mijlocul unei nopti lungi de toamnã, crestinii au apãrul piosi la ferestre si pe trotuare, purtând în mânã lumânãri aprinse.
Cenusa scumpilor nostri eroi se apropie de Gara de Nord, în drumul cãtre Predeal, unde va fi depusã alãturi de trupurile camarazilor de la Vaslui, Ciuc, Râsnov, Râmnic si ale celor ucisi prin toate judetele tãrii. Jertfa legionarã din timpul marii prigoane va fi astfel înmãnunchiatã acolo unde a poruncit Cãpitanul: la PREDEAL.
La ora 6.15 trenurile pornesc.
Cãtre Predeal
Prin toate statiile, de-a lungul parcursului, garnizoanele legionare au iesit în întâmpinarea trenului special. Organizatia de Prahova a avut singurã o garniturã care a urmat pe cele plecate din Bucuresti.
Durerea imensã, dar comprimatã, a unei tãri întregi a egalat si în profunzime si în suprafatã durerea care a zguduit din temelii sufletul românesc în ianuarie 1937, când au fost aduse din Spania osemintele lui Mota si Marin.
Trenul soseste în gara Predeal cãtre ora 14.
Cenusa camarazilor arsi în hruba masonicã din Bucuresti s-a întâlnit cu rãmãsitele camarazilor arsi la Vaslui. Intâlnirea din urmã si definitivã a lui VASILE CRISTESCU, VICTOR DRAGOMIRESCU, MITI DUMITRESCU si a camarazilor din echipa lui - pe de o parte - cu VICTOR GÂRCINEANU, ION BELGEA, ION ANTONIU si TEODOR TUDOSE, pe de altã parte. Intâlnirea destinelor tragice în Predealul legionar, în locul sortit de Cãpitan pentru a fi Capitala moralã a României noi. Capitalã la temelia cãreia va sta vesnic tãrâna si cenusa celor mai buni fii ai neamului, ucisi în cel mai dureros moment al istoriei sale, pentru trezirea din somnul cel de moarte si pentru curãtirea pãcatelor sale istorice, fãcute cu si fãrã voie.
Aspecte
Toatã dimineata, în Predeal, multimi nenumãrate de legionari sositi cu toate mijloacele de transport si pe jos, din vechiul regat si din Ardeal, au fãcut pelerinaj, defilând prin fata vagoanelor mortuare de la Vaslui.
In Predealul legionar, locul sortit de Cãpitan, un sobor de preoti, alãturi de pãrintii legionarilor ucisi, a slujit în tot timpul ectenii la cãpãtâiul cosciugelor.
La ora 11.00 a sosit din Bucuresti un numeros grup de armatoli, camarazi ai macedonenilor ucisi la Vaslui, care au fãcut un front în fata celor morti, au dat salutul mortuar, cântând “Imnul legionarilor cãzuti”.
La ora 11.15 a sosit la Predeal coloana motorizatã a corpului muncitorilor legionari din Bucuresti - cu masini, camioane si camionete - cam 1000 de oameni. Muncitorii s-au încolonat în fata osemintelor martirilor, cu coroane de flori, cântând la rândul lor “Imnul legionarilor cãzuti”. A fost o impresionantã mãrturisire de înfrãtire pe drumul jertfei adusã de cei care s-au zbãtut în trudã si umilintã si au sângerat cu un neam întreg, cu intelectualii si fratii lor muncitori, cãzuti la Vaslui si Bucuresti, sub urgia acelorasi dusmani ai renasterii românesti.
Coboară morții
Cosciugele si urnele cu cenusã sunt coborâte din vagoane. Peronul este pavoazat cu drapele legionare, îndoliate si decorate cu brad. Este o mare de cãmãsi verzi. Cele 32 de cosciuge de la Vaslui, adãugate cu cosciugul camaradei BAGDAD, ucisã la 22 Septembrie 1939 în sanatoriul de la Bârnova si cu al camaradului NACIU, ucis în judetul Tecuci, sunt aliniate în fata peronului, iar alãturi de ele sunt depuse urnele cu cenusa celor arsi la Bucuresti.
Sunt de fatã: HORIA SIMA, Seful Miscãrii Legionare, comandantii Bunei Vestiri ILIE GÂRNEATÃ si MILE LEFTER, domnul profesor TRAIAN BRÃILEANU, ministrul educatiei nationale, domnii ministri general PETROVICESCU si VASILE IASINSCHI, domnul profesor P. P. PANAITESCU, rectorul Universitãtii din Bucuresti si întreg statul major legionar si doamnele ELENA CODREANU, STURZA, LILIANA COTIGÃ.
La ora 14.30 rãmãsitele mortuare sunt îmbarcate pe care trase de boi si îndrumate spre cimitirul Predeal. Inaintea fiecãrui car este purtatã crucea cu inscriptia numelui camaradului ucis, dupã car urmând membrii familiei sale, iar în pãrtile laterale grupuri de camarazi care au fost mai apropiati sufleteste de cel dispãrut.
Clopotul bisericii sunã necontenit. Carele mortuare trec încet printre zidurile de brate întinse. Urnele cu cenusa camarazilor ucisi la Bucuresti vin la urmã, fixate în cutii de piatrã si purtate pe un camion, acoperit de tufãnici, dupã care vin familiile. Urmeazã statul major legionar, în frunte cu domnul comandant Horia Sima, apoi coloanele nesfârsite ale unitãtilor legionare din toatã tara.
Pe traseu, o companie de onoare din regimentul 17 vânãtori prezintã armele. Convoiul se scurge încet, într-o atmosferã de adâncã reculegere, sub privirile posomorâte, parcã triste si ele, ale Caraimanului, clopotele îsi spun litaniile lor într-un grai care vorbeste direct inimilor.
Ne apropiem de cimitirul din Predeal care astãzi primeste sub glie rãmãsitele camarazilor nostri.
La ora 16.30 sosesc domnul general ANTONESCU si doamna, însotiti de domnul MIHAI ANTONESCU, ministrul justitiei si de ofiteri de ordonantã. Conducãtorul statului primeste raportul de la comandantul ajutor JOSIN, comandantul gãrzilor legionare.
Cosciugele si urnele sunt ridicate de camarazi si purtate pe umeri în fata capelei din cimitir, unde se slujeste prohodul de cãtre un sobor de monahi, în frunte cu arhimandritul VALERIU NICOLAU si staretul SERAFIM GEORGESCU de la mânãstirea Sinaia, de asemenea cu protopopul ION MIHÃILESCU din Ploiesti.
Dupã ultima “vesnicã pomenire”, comandantul Josin face apelul mortilor Legiunii, la care se rãspunde “prezent”. Zeci de mii de glasuri intoneazã “Imnul legionarilor cãzuti”, apoi “Drapelul sus”. Dupã aceasta sicriele au fost aduse la morminte, iar la coborârea lor în groapã s-a fãcut o ultimã slujbã în prezenta familiilor.
Domnul general Antonescu si comandantul Miscãrii Legionare, Horia Sima, au dat mortilor salutul legionar.
Urnele cu cenusã au fost depuse în biserica cimitirului. Solemnitatea a luat sfârsit la ora 18.00, dupã care trenurile speciale s-au îndrumat în directiile initiale.
Peste înãltimile Predealului, legate cu cerul de sufletele martirilor legionari, s-au lãsat umbrele noptii. Printre faldurile lor de catifea se tes încet linisti ca de vecernii.
Valurile imense ale detasamentelor legionare au coborât, îndreptându-se pe întreg întinsul tãrii, de unde au venit, sã ducã pe umerii lor tãrâna camarazilor spre creastã, lângã Dumnezeu.
Lângã mortii nostri, lângã mormintele Invierii Neamului, au rãmas drepti, neclintiti, masivi ca stâncile, gãrzile de onoare si deasupra, Arhanghelii.
Noapte sfântã
Orasul este scufundat în beznã, ca ieri, ca alaltãieri: mãsurã de apãrare. In astã noapte însã întunericul pare coborât peste case si oameni ca o poruncã tainicã, pentru cã lumina n-ar putea sã fie nicãieri decât acolo, în jurul cenusii strânse cu pietate.
Ce vede ochiul aici, sub bolta cerului dominând noaptea, nu încape în suflet; am vrea sã iesim din timp si din noi însine ca sã pricepem mai bine ce se petrece.
Fãcliile par aprinse din inima pãmântului; preotii au vocea obositã, încãrcatã de veacuri; din când în când o strãbate ca o sulitã cu vârful spre cer, un cânt plâns de femeie: “Miluieste-ne, Doamne!”.
Când plânsul o îneacã, tace si bietele mâini strâng tâmplele care zvâcnesc. Este o sorã de suflet si de credintã a mucenicei NICOLETA. Legionarii stau în jur, sute si sute si sute; câmpia toatã pare o bisericã, singura unde s-ar putea sluji o asemenea slujbã. Alãturi stau mamele, sotiile, pãrintii, fratii, copiii, lumea sãracã, înlãcrimatã, amutitã într-o viatã chinuitã: Popor.
O copilã care plânge este fetita lui VASILE CRISTESCU.
NICOLETA, VASILE CRISTESCU, apoi cei nouã rãzbunãtori de moarte; încã doi fãrã nume de la Cluj; încã unul fãrã nume; altii fãrã nume. Mâini, inimi, frunti... Astãzi: putinã cenusã amestecatã.
Sunt cuvinte care pot sã ne spunã totul: prigoanã, închisoare, schingiuire, împuscare, ardere. Iar când am înteles totul se ridicã o întrebare si toatã întelegerea se nãruie: De ce?
Mã uit în jur: fetele legionarilor par sãpate în stâncã; nici flacãra fãcliilor n-are putere sã le dea miscarea umbrei si a luminii; este tãcerea otelitã a biruitorilor cu inima otelitã în chinuri. Dar biruinta are, aici, în jurul acestei cenuse, statornicia muntelui si siguranta valului care merge la mare fãrã ocolire.
Fiecare dintre ei pare însutit. Nici o victorie cu rândurile întregi n-ar fi putut sã rodească aceastã minunatã înmultire de credintã si de vointã în fiecare supravietuitor al Legiunii.
Acele sute de fãclii care, ca un râu de foc, strãbat orasul întunecat - când zorile se apropie dar este noapte încã - sunt sufletul viu al tãrii care îsi primește moștenirea recunostintei si, în fata urnelor, îsi ia rãspunderea întregii biruinte viitoare.
As vrea sã le strig tuturor cã suntem si noi aici, printre rândurile lor, nevãzuti - câtiva italieni; as vrea sã le strig cã sufletul nostru este aproape si tresare în frãti-etate deplinã. Martirii vostri sunt alãturi de ai nostri si îi cinstim cu aceeasi pietate pentru cã si unii si altii au fost rãpusi de dusmani care, în fiecare colt al lumii, poartã acelasi nume!
Noi asteptãm biruinta Italiei asupra tuturor inamicilor; va veni apoi acea zi care va fi mai însoritã, pentru care am crezut cu neclintitã credintã în cele douã tãri; va veni ziua când, la Roma, în cetatea eternã a crucii si a vulturului se va ridica pe cer de pe Capitoliu slãvirea martirilor români care, prin jertfa lor tãcutã, au reînviat pe acest pãmânt strãlucirea vechii virtuti romane si, singuri contra tuturor, au înfãptuit minunea României Legionare.
ENZO LORETTI
ASASINAȚI ÎN LAGĂRUL DE LA MIERCUREA CIUC
21 - 22 Septembrie 1939
1. BARBU ANTON
2. BENEC CONSTANTIN (functionar)
3. BIRIS OVIDIU (avocat)
4. BORZEA TITUS (student)
5. BUHAI VASILE (functionar)
6. CIOFLEC MARIUS (student)
7. CARANICA ION
8. COMAN CONSTANTIN (student)
9. COMJIC STEFAN (student)
10. CONSTANTIN GHEORGHE (student)
11. CONSTANTINESCU DUMITRU (medic)
12. CORBEANU VASILE (student)
13. DOBRIN LIVIU (medic)
14. DORCA AFILON (teolog)
15. DUCARU DUMITRU (subinginer)
16. DUMA IOSIF
17. ENESCU ION (functionar)
18. FELECAN VASILE (muncitor)
19. FILIPOV VASILE (student)
20. GÂRCINEANU VICTOR (ofiter)
21. GRAMA IOSIF (student)
22. IORDACHE NICOARÃ (asist. universitar)
23. MACOVESCHI ION (student)
24. MICU AUGUSTIN LIVIU (inginer)
25. MINCÃ ILIE (student)
26. MITER ION (student)
27. NOAGHIA VIRGIL (student)
28. NUTIU AUREL (student)
29. PAVELESCU ALEXANDRU (avocat)
30. POPA TIBERIU (student)
31. POPESCU B. ANTON (functionar)
32. PRODEA NICOLAE (muncitor)
33. RAICU CONSTANTIN (licentiat)
34. RÃDULESCU VIRGIL (ziarist)
35. STAMATE EUGEN (student)
36. STEGÃRESCU CONSTANTIN (licentiat)
37. STRUGARU NICOLAE (avocat)
38. SUSAI VASILE (licentiat)
39. TEODORESCU GHEORGHE (sculptor)
40. TIPONUT GHEORGHE (elev)
41. TODAN CORIOLAN (student)
42. UNGUREANU CORNELIU (licentiat)
43. URSU ION (student)
44. VASILIU I. GH. GALUS (ofiter)
45. VILMUS ADAM (muncitor)
46. ZANACHE PETRE (functionar)
GRUPUL “NADOLEANU”
ASASINAȚI LA 17 - 18 Februarie 1939
1. NADOLEANU ENACHE (medic)
2. POPOVICI DRAGOS (student)
3. BÃLÃU OCTAVIAN (student)
In total au fost sapte. Numele celorlalti sunt necunoscute.
ASASINATI LA BUCUREȘTI ȘI ARȘI
1. VASILE CRISTESCU (profesor universitar) la 26 Ianuarie 1939
2. DUMITRESCU (?) (locotenent)
3. NICOLESCU NICOLETA aruncatã de vie în crematoriu la 10 Iulie 1939
4. DRAGOMIRESCU VICTOR aruncat de viu în crematoriu la 22 Septembrie 1939
5. CLEMENT GHEORGHE
GRUPUL “MITI DUMITRESCU”
IMPUSCATI LA 21 SEPTEMBRIE 1939 ÎN PIAȚA SF. ELEFTERIE - BUCUREȘTI
1. DUMITRESCU MITI (avocat)
2. IONESCU ION (student)
3. ISAIA OVIDIU (fotograf)
4. MOLDOVEANU ION (student)
5. PARASCHIVESCU GHEORGHE (student)
6. POPESCU CEZAR (student)
7. STÃNCIULESCU MARIN (mecanic)
8. POPESCU TRAIAN (student)
9. VASILIU ION (desenator)
BAGDAD - ucisã la 27 septembrie în sanatoriul de la Bârnova.
NACIU - ucis în judetul Tecuci.
ASASINAȚI ÎN LAGĂRUL DE LA VASLUI
21 - 22 Septembrie 1939
1. ANTONIU ION (avocat)
2. BELGEA ION (avocat)
3. BOBOC CONSTANTIN (student)
4. BORZEA VIRGIL (ofiter)
5. BUJGOLI SPIRU (licentiat)
6. BUSUIOC ION (student)
7. CALAPÃR MIHAI (teolog)
8. CÂRDU VALERIU (poet)
9. CLIME TRAIAN (functionar)
10. COMÃNESCU NICOLAE (student)
11. DANIELESCU ZOSIM (student)
12. DOBRE ION RADU (muncitor S.T.B.)
13. GÂRCINEANU VICTOR (avocat-scriitor)
14. GOGA MIRCEA (student)
15. PARICARI NICOLAE (ofiter)
16. MORARU ALEXANDRU BUBI (student)
17. MOTOC MIRCEA (student)
18. NICOLICESCU GHEORGHE (inginer)
19. POPESCU SPIRU (student)
20. POPESCU VASILE (student)
21. RECMAN GOGU (student)
22. RIOSANU PETRE (inginer)
23. SPÂNU IORDACHE (student)
24. STAHU TEODOR (avocat)
25. SOLA STAVRE (student)
26. SUPILA POLISPERIHON (student)
27. TEOHARI MIRCEA (student)
28. TUCAN BORIS (student)
29. TUDOSE TEODOR (avocat)
30. VOLOCARU GHEORGHE (functionar)
31. ZUS RADU (student)
32. CONSTANTINESCU DORIN
33. CARATASU CHIRIAC
21 - 22 Septembrie 1939
1. CARANICA PETRE (student)
2. CAVACHI DUMITRU (student)
3. CÃZÃNESCU CAROL (elev)
4. MANGANITA CONSTANTIN (tãran)
5. MENU DIONISIE (tãran)
6. NASTU NICOLAE (tãran)
7. POPESCU HRISTU (tãran)
