Maica Tatiana Răduleț, stareța Mănăstirii Tismana.
Încă din 1948 Mănăstirea Tismana a intrat în atenția autorităților comuniste ca un focar de rezistență creștină și națională. În 1949, starețul mănăstirii, Arhimandritul Gherasim Iscu, este arestat și condamnat la ani grei de temniță, murind în închisoarea de la Târgu Ocna.
Zece ani mai târziu, încep anchetele pentru procesul mănăstirilor din nordul Olteniei, Tismana şi Polovragi, acuzate de a fi oferit găzduire și hrană luptătorilor anticomuniști din munți.
Între timp Tismana fusese transformată în mănăstire de maici. Stareța Tatiana Răduleț, Maica Nicodema Vasilache şi Părintele Veniamin, duhovnicul obștii, sunt arestați, trecând prin calvarul anchetelor și temnițelor comuniste.
Cea de-a treia locatară a celulei de la Securitate era Maica Tatiana, stareța Mănăstirii Tismana. Acuzată că a oferit hrană şi ajutor fugarilor şi luptătorilor anticomuniști din munți, a fost supusă la o anchetă deosebit de dură, la presiuni şi șocuri de lungă durată, care împing spre limita de ruptură psihică şi firile cele mai tari.
Nu se terminase bine cu investigarea delictelor politice, când a survenit o nouă problemă: unde este aurul mănăstirii? Anchete lungi, ziua și noaptea, confruntări cu Maica Nicodema, care era şi ea arestată, deplasări la mănăstire pentru percheziții şi săpături, toate o afectaseră adânc pe biata femeie.
Colegele de celulă o înconjuram discret cu dragoste și înțelegere, căutând să nu o lăsăm pradă deznădejdii.
Săptămâna Patimilor fusese pentru ea o săptămână de supliciu. Avea momente când vorbea tare singură. În dimineața zilei de Paști a părut a fi mai liniștită.
Deodată, în pacea acelei dimineți sfinte, ca împinsă de un resort, fără să mai dea nicio explicație, Maica Tatiana alergă spre uşă şi începu să lovească cu pumnii, strigând cât o țineau puterile:
- Deschideți, deschideți ușa, vine Împăratul Măririi! Deschideți ușa până mai aveți timp, că altfel va fi vai de voi!
O priveam uimite, neputincioase. După scurt timp pe sală se aude zgomot de pași și zvon de glasuri. În prag apare ofițerul de serviciu. Maica Tatiana se liniștește şi-l întâmpină cu „Hristos a înviat!”.
Ofițerul privește întrebător spre noi, care așteptam speriate urmările. O vor târî sub dușul rece? O vor pune în cămașa de forță? O vor snopi în bătaie?...
Ofițerul pune mâna la cap în semn că a luat-o razna și o lasă să iasă pe culoar, înconjurată de grupul de caralii. Ușa se închide şi noi rămânem cu urechile ciulite să prindem o informație. Încercăm să facem o rugăciune. Liniște…
Apoi, deodată, de undeva nu departe, se aude glasul puternic, plin, al Maicii Tatiana, cântând „Hristos a înviat!”. Melodia pătrunde dincolo de ziduri și zăbrele, topind atmosfera sumbră a celularului într-o cerească binecuvântare.
L-a repetat de trei ori, aşa, ca la mănăstire în ziua de Paști, de a răsunat Securitatea!
După scurt timp au adus-o în celulă, liniștită, cu fața luminoasă.
Din ochi îi dispăruse deșertul animalului prins în capcană. Groaza anchetei care nu se mai termina, teama care nu o lăsa să doarmă până spre miezul nopții, când era chemată la anchetă, cutele amărăciunii, amprenta deznădejdii dispăruseră.
Ușa s-a închis și zăvoarele au fost trase. Stareța s-a așezat pe marginea patului. Chipul îi radia de mulțumire. Plutea în altă lume.
Securitatea nu va întârzia să-şi plătească polița cuvenită. Și totuși, Maica Tatiana va supraviețui. Într-o zi va reveni la mănăstire, unde își va încheia în liniște viața.
(Viorica Stănuleţiu Călinescu, Lacrima prigoanei)
=======================================================================
Maica Tatiana Răduleţ în temnița comunistă
Una dintre viețuitoarele persecutate de comuniști a fost maica Tatiana Răduleţ, stareță a Mănăstirii Tismana. Aceasta era originară din Berivoii Mici, fostul județ Făgăraș, născută la 22 iulie 1921 într-o familie numeroasă, de oameni simpli şi credincioși, care la botez a primit numele de Victoria.
După terminarea şcolii primare din localitatea natală, este luată la Bucureşti şi crescută de o mătuşă, care avea un atelier de croitorie. Urmează şcoala de croitorie, la final primind calificativul de absolventă de liceu. A lucrat în atelierul rudei sale de la București, până s-a hotărât să urmeze calea viețuirii monahiceşti.
A depus voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea, pentru ca în 1950 să se afle în tânăra obşte de la Tismana, iar doi ani mai târziu să ajungă stareţă. Aşezământul în care vieţuia abia trecuse de amenințarea închiderii de către autorităţile comuniste.
În vara lui 1948, Tismana cunoscuse o amplă percheziție făcută de Siguranța comunistă, pentru ca, la puțin timp, chiar starețul Gherasim Iscu să fie arestat pentru susținerea membrilor rezistenței anticomuniste din Oltenia în frunte cu generalul Iancu Carlaonţ și Radu Ciuceanu.
În această situație, regimul a cerut închiderea Mănăstirii Tismana, mitropolitul Firmilian al Olteniei refuzând şi venind cu soluţia transformării acestui aşezământ în chinovie de maici. Aşa se face că, la începutul anului 1950, la Tismana se încropea o obşte cu maici aduse de la Bistriţa, Gura Motrului şi Gologanu.
Totodată, în urma inițiativei patriarhului Justinian de înființare a cooperativelor monahale, în Mitropolia Olteniei s-a constituit cooperativa "Propăşirea", care aduna sub o singură conducere ateliere monahale de la Tismana, Polovragi, Strâmba-Jiu şi Gura Motrului.
Fiecare mănăstire producea obiecte de uz casnic, la Tismana făcându-se bidinele şi perii din păr de porc. Evident că "ochiul vigilent al partidului" - Securitatea - urmărea îndeaproape întreaga activitate, atât spirituală, cât şi productivă.
Atenția Securității a culminat în jurul anului 1958 cu descoperirea colonelui Iulian Popovici la Mănăstirea Polovragi.
Acesta era fugar şi condamnat deoarece în vremea războiului avusese funcția de comandant al Jandarmeriei Odesa.
În acest sens, existau bănuieli pe care Securitatea nu le putea verifica, însă această descoperire a pus pe jar organele de represiune.
S-au efectuat percheziţii şi anchete în Săptămâna Patimilor din 1958 şi chiar în incinta mănăstirii, principalii acuzaţi fiind ieromonahul Veniamin Nicolae, președinte al cooperativei "Propăşirea", şi maica Nicodema Vasilache, secretara Mănăstirii Tismana.
Însă pentru Securitate cei doi inculpaţi nu puteau fi singurii vinovaţi de această "conspiraţie legionară", mai ales că regimul se pregătea de aplicarea unui plan de limitare a personalului monahal din toate mănăstirile româneşti.
Alături de aceştia, în iunie 1958, au fost arestaţi maica Tatiana Răduleţ şi alţi doi clerici basarabeni, "fugiţi de regimul sovietic".
După îndelungi şi chinuitoare anchete, din care n-au lipsit acuzaţiile de "delapidare din fondurile cooperativei Propăşirea", "conspiraţie şi activitate legionară" şi multe altele, la 24 octombrie 1959, prin Sentinţa nr. 197, Tribunalul Militar Bucureşti o condamna pe maica Tatiana Răduleţ la 16 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de "uneltire contra ordinii sociale". A cunoscut penitenciarele de la Craiova, Jilava şi Târgşor.
În 1964 nu a fost eliberată alături de ceilalți deținuți politici, ci și-a continuat executarea pedepsei, până în 1972.
Din cauza bătăilor şi umilințelor la care fusese supusă, în închisoare a căpătat o boală de nervi.
După o perioadă de viețuire la Căldăruşani, în decembrie 1977 a reușit să se întoarcă la mănăstirea de suflet, Tismana, de unde, la 24 februarie 1986, a trecut la cele veşnice.
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din 11 ianuarie 2013)
Mănăstirea Tismana
Imagini - Mănăstirea Tismana
