DIN MANIFESTUL - O RUINĂ - DE CORNELIU ZELEA CODREANU

ASA ȚI-AU FRÂNT GRUMAZUL, CU ODGON

 

de Ion Tolescu

Asa ți-au frânt grumazul, cu odgon,
Cu ritual iudaic și mason...
Si peste tine șapte tone-au pus,
Să nu te fure, au spus, ca pe Isus...

 

De-atunci la noi cu fiece mormânt
Se'naltă munții fremătând,
Si creste pruncul legănat la sân
Ca frunza'n creanga codrului bătrân...

 

Ca freamătul pădurilor adânci
Inima ta se'nalță'n noi de-atunci...
Că'n piepturile noastre bate

  Lumina morții tale'ngemănate
 

Cu busuiocul sfânt de la icoane
Mireasma jertfei tale, Căpitane!

  O RUINĂ... 

Nu este om care sã aibă ochi și care sã nu vadã cã tara aceasta a ajuns o ruinã. Ruinã gospodãria țăranului, ruinã satul (o mânã de oameni necãjiti care se vaietã), ruinã comuna, ruinã judetul, ruinã munții vãduviti, ruinã câmpurile pãrãginite care nu mai aduc nimica bietului plugar, ruinã bugetul statului, ruinã tara. 

Si pe deasupra acestor ruine întinse cât tine pãmântul românesc, o ceatã de misei, o ceatã de imbecili, o ceată de tâlhari fârã rusine si-au ridicat palate în sfidarea tãrii care geme de durere și spre pãlmuirea suferintei tale, tãran român. 

Niciodată în lume nu s'a văzut un tablou mai revoltător, mai dureros și mai obraznic. 
Pe deasupra milioanelor de gospodãrii care se distrug, deasupra milioanelor de suflete sărace care plâng, se înaltã batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de tarã. 

Cine este acesta? Este fostul ambuscat de la 1916. Este eroul de la 100 de kilometri din dosul frontului sau trãdãtorul de frați si de tarã, este îmbogãtitul de rãzboi, omul de afaceri, este profitorul de pe urma sângelui pe care tu l-ai vărsat, picătura cu picãturã, din rănile tale adânci. 

Când te-ai întors la 1918, te-ai închinat lui, vãzându-l gras, frumos îmbrãcat, iar tu în niste zdrente; de atunci el te-a luat în arenda, iar tu ai căzut în stăpânirea lui cu tara pe care tu ai creat-o pe câmpurile de bãtãlie... Am ridicat un steag. În contra lor, in contra celor care au ruinat tara, in contra cetelor de străini și înstrãinati care ne-au supt si mãduva din oase, am înãltat un steag.

Când am plecat sub umbra lui am cerut binecuvântarea ostasilor care au cãzut pe câmpul de luptã pentru România Mare si am facut apel la toti acei care au rãmas in viatã in urma grelelor lupte. 
Ne-am numit legionari. Noi, slujitorii acestui steag, nu ne-am legat împreunã ca sã furam tara, nu ne-am legat împreună sã ne cãpãtãm partizani si sã le dãm ca sã roadã oase din oasele tãrii.

Noi ne-am legat împreunã sã rãmânem sãraci pânã la mormânt; vom sãrãci si acei ce suntem bogati, dar ne-am legat sã biruim. Stãm gata de jertfã, stăm gata de moarte cu totii.

 Aceștia suntem noi legionarii. Zadarnic și greșit ne-au confundat unii săteni și orãseni, crezând că noi luptam ca să-i căpătuim pe dânșii, și sã le facem poftele, să le dam tara sa mănânce. Ei bine, nu! 


Din Manifestul "O Ruină" de Corneliu Codreanu