Legiunea a fost şcoală de caractere, organizaţie politică, armată anticomunistă, a avut componente sociale, economice, culturale... Toate acestea au fost mijloacele prin care Legiunea a răspuns unor realităţi şi necesităţi istorice, unui context politic.
Au educat tineretul în spirit creştin, eroic şi naţionalist pentru că societatea încetase să o mai facă; au semnalat pericolul bolşevic atunci când România - orbită de strălucirea camarilei - nu reuşea să îl vadă; au arătat românului că poate munci gratuit şi cu drag pentru ţara lui, pentru satul lui, pentru semenii lui; au arătat că se poate face comerţ cinstit într-o ţară care vânduse privilegiile comerciale altor neamuri.
Au făcut toate astea şi mult mai multe. Dar esenţa Mişcării Legionare nu stă în toate acestea. Ea se află în altă parte, în acea parte care nu moare pentru că nu cunoaşte moartea!
Citeam de curând Epistola Întâi a Sfântului Apostol Pavel către Corinteni, capitolul 13, în care vorbeşte despre dragoste. Deşi am citit-o de atâtea ori, până acum nu am reuşit să o citesc decât în cheie personală, gândindu-mă la dragostea de cuplu, de familie (pentru care epistola este atât de citată în predici şi articole).
Ei bine, acum am văzut în ea doctrina legionară în stare pură, limpede şi clară. Am să încep cu sfârşitul capitolului: „Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” În jurnalul ţinut la Jilava, Căpitanul povesteşte că citea Epistolele Sfântului Apostol Pavel, şi ajungând la acelaşi capitol pe care îl citez eu, notează „Credinţa şi Dragostea nu mi le-am pierdut, dar am simţit că la un moment dat mi s-a rupt firul nădejdiei.” Aşadar, care este esenţa Mişcării Legionare dacă nu dragostea?
Iată ce mai spune Apostolul Pavel: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.”Răbdare mai îndelungă decât cea a legionarilor... greu de găsit.
Născută sub semnul prigoanei, Mişcarea este persecutată, ameninţată, asasinată (moral şi fizic) de 90 de ani aproape în continuu. Bunăvoinţă mai mare ca a lor pentru acest neam, nu ştiu cine a avut. Nu şi-au pizmuit duşmanii, nu le-au întors răul cu rău nici când au ajuns la guvernare, nici când i-au avut colegi de celulă în temniţele comuniste.
Legionarii nu se laudă, ei făptuiesc. Legionarii nu se trufesc, ci luptă să creeze omul nou.
Nu se poartă cu necuviinţă, ea nefiind tolerată nici de Căpitan, nici de Comandant, nici de urmaşii acestuia. Legionarul nu caută ale sale, ci binele neamului, care să fie şi plăcut lui Dumnezeu. Dacă s-ar fi aprins de mânie, ar fi întemniţat o întreagă clasă politică în 1940 şi nu i-ar fi permis regelui asasin Carol al II-lea să plece din ţară.
Nu au gândit răul, ci învierea neamului în numele Mântuitorului. Nu s-au bucurat de nedreptatea duşmanului - evrei, comunişti, cuzişti etc... cu toţi au fost trataţi de legionari ca fraţi de suferinţă, colegi de cătuşă şi nedreptate bolşevică. Legionarii se bucură de adevăr, chiar dacă bucuria adevărului lor a fost interzis în mod repetat de către regimurile de dictatură ce au bicuit ţara şi apoi de cele democratice.
Legionarii toate le suferă - de la prigoana carlistă, la cea antonesciană, culminând cu urgia comunistă şi continuând cu neocomunismul de astăzi. Legionarul, în dragostea sa, toate le crede, le nădăjduieşte şi le rabdă pentru că stă neclintit de la certitudinea biruinţei.
Dragostea nu cade niciodată pentru că constituie esenţa credinţei, esenţa creaţiei. Şi pentru noi, constituie şi esenţa Legiunii Arhanghelul Mihail, care de 90 de ani este vie şi „nu cade”! Lovită cu moarte, suferinţă, umilită de trei regimuri de sângeroasă dictatură, supravieţuind unei exil amar, trăieşte şi astăzi sub aceleaşi loviri, denigrări şi incriminări.
Şi asta ne arată că e vie, aşa cum a fost şi acum 90 ani! E vie şi „nu cade” pentru că e zidită din şi în dragostea lui Hristos.
Părintele Constantin Voicescu spunea că Mişcarea Legionară este „povestea de dragoste întru Hristos a neamului românesc”. Nimic mai adevărat! În cei 90 de ani România s-a schimbat - a căzut monarhia, au dispărut partide politice, valorile sunt altele, oamenii sunt alţii. Aproape totul s-a schimbat: politic, instituţional, social, economic, industrial, cultural.
Şi lumea s-a schimbat: au apărut şi dispărut state, dinastii, monopoluri, alianţele sunt altele... Şi totuşi, Legiunea Arhanghelul Mihail, o mică organizaţie naţionalistă creştin-românească este aceeaşi. Privim în urmă la cei 90 de ani... câte morminte, câte jertfe, câte suferinţe... şi totusi sufletul Legiunii este viu, emană şi atrage în continuare dragostea celor de azi pentru cei de ieri şi pentru cei de mâine.
De doi ani avem o nouă lege antilegionară, celebra 217/2015. O lege strâmbă gândită de oameni nedrepţi cu istoria, cu memoria, cu ei înşişi şi cu Hristos. Oricâte legi s-ar plămădi, dragostea de Hristos, de neam, de înaintaşi nu poate fi incriminată. Ea nu este prevăzută drept contravenţie sau infracţiune nici de codul civil, nici de codul penal. Mai mult, Constituţia României ne garantează că „Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă.
Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie, ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale. Libertatea conştiinţei este garantată. Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
Cenzura de orice fel este interzisă.”De aceea putem spune azi şi în veşnicie: suntem îndrăgostiţi întru Hristos de Legiunea Arhanghelul Mihail, de întemeietorii, continuatorii, martirii şi eroii ei. Pentru că „dragostea nu cade”, nici Legiunea „nu cade”! Mergem înainte!
de Cezarina Condurache
Revista: Permanențe - Fundația Profesor George Manu
