De ziua Sf. Arhanghel Mihail, 8 Noiembrie 1978

Patru decenii de la moartea Căpitanului

Legionari,

S-au asternut patruzeci de ani peste crima din Pădurea Tâncăbesti, când Căpitanul, cu Nicadorii si Decemvirii, au fost strangulati de jandarmi, când erau transportati de la Râmnicu Sărat la Bucuresti, si apoi, ciuruiti de gloante, asvârliti într-o groapă comună, dinainte pregătită, în aria închisorii Jilava.

Cei ce am trăit acel moment de groază si cutremurare, ne aducem aminte de acel comunicat infam dat de guvern, prin care anunta moartea lor „pe când încercau să fugă de sub excortă”.

Nu au încercat să fugă, cum spunea comunicatul, pentru că erau legati de mâini si de picioare de băncile brecurilor în care erau transportati, încât nu puteau face nici o miscare. La semnalul convenit, jandarmii din spatele lor le-au aruncat o trânghie de gât si au tras cu putere. Ce-a urmat, ne putem imagina. Niste horcăituri groaznice ale unor oameni cărora li se tăiase respiratia si se luptau cu moartea.

Crima din 30 Noiembrie 1938 nu a rămas nepedepsită. Nici n-au trecut doi ani de la asasinarea lor si în altă noapte, din 26/27 noiembrie 1940, călăii lor au căzut răpusi de gloantele legionarilor. Armand Călinescu a fost împuscat mai înainte, iar regele a fost alungat de pe tron.

Îndemnul Căpitanului a fost urmat de legionari : „dacă voi fi ucis, să mă răzbunati”. Nu a fost răzbunat în proportiile cum ar fi meritat această crimă monstruoasă, dar totusi principalii ei autori morali si materiali au pierit în timp ce se deshumau osemintele lui.

Guvernarea noastră a durat putin, dar totusi suficient de mult ca să se facă dreptate Căpitanului: trupul lui ferit de putrezire a fost purtat pe umeri de legionari si asezat alături de Mota si Marin, în mausoleul de la Casa Verde, ucigasii lui au fost pedepsiti, iar procesul nedrept ce I s-a intentat în 1938, prin care era acuzat de trădare, a fost revizuit de Curtea de Casatie, dându-se o sentintă de achitare.

Se pare că acesta a fost rostul principal al guvernării noastre din 1940: să strângem osemintele legionarilor din gropile unde au fost asvârliti ca niste fiare, să le îngropăm după datina crestinească, cu participarea întregului popor, si apoi să le facem dreptate postumă, pedepsind pe cei vinovati de moartea lor.

Actiunea de reparatie se împlinise. Căpitanul înviase din morti, cum spune Posteucă, biruind pe cruzii săi dusmani. De acuma nu mai era loc pentru noi pe scena principală a istoriei. Îndată după aceea a început urzeala conspiratiei, care a provocat ruptura din regim la 20 ianuarie 1941 si am intrat din nou în prigoană.

De atunci, ce am săvârsit noi de pret în lume ? Ce fapte au întâietate si ne înnobilează fiinta? Fără îndoială că rezistenta opusă invaziei comuniste în Europa de către guvernul de la Viena si eroica interventie a legionarilor plecati în tară, sunt acte memorabile pe care istoria nu le poate ignora. Dar avem un alt titlu, mult mai imporant, care ne umple sufletul de mângâiere si sperante: nu ne-am îndepărtat nici o clipă de linia Căpitanului.

După prăbusirea Germaniei, am fost separati de fratii nostri din tară si am avut destine diferite. Peste legionarii de-acasă s-a năpustit fiara rosie, ucigând alte zeci de mii dintre ei. În exil ne-am luptat ca să mentinem trează flacăra credintei în eliberaea României.

 Desi trăind în alte conditii, constatăm totusi că ne întâlnim într-o atitudine comună: să nu trădăm pe Căpitan, să-I păstrăm intactă învătătura lui, oricâte suferinte am îndura. Căpitanul a fost răpus fiziceste, dar dusmanii ar fi vrut să-l desfiinteze si sub aspect moral si spiritual, sub puhoiul infamiilor scornite de ei. 

Ar fi vrut să rămână o figură obscură a istoriei, un răzvrătit al societătii, care si-a sfârsit viata, plătindu-si temeritățile. Nimic din luminoasa lui învătătură nu mai trebuia să rămână în amintirea posteritătii, nimic din figura lui de cruciat al lumii contemporane. 

Peste Căpitan trebuia să se astearnă lintoliul uitării si al dispretului. O paranteză în cursul „normal” al istoriei.

A doua înmormântare a Căpitanului nu s-a putut realiza, cum era planul dusmanilor. Legionarii rămasi în viată I-au rămas credinciosi si au continuat să-I propage crezul. Nu I-au renegat ideile si idealurile, cu toate tentatiile si amenințările.

 Căpitanul n-a putut fi îngropat ca fortă spirituală. El este tot atât de viu ca si atunci când era în viată si se înaltă ca un uriaș peste întunericul lumii contemporane. Aureola lui de puritate si adevăr a rămas neatinsă.

Astăzi, după 40 de ani de când dusmanii I-au luat viata, doctrina Căpitanului a devenit un bun universal. Numeroase grupări nationaliste se adapă din crezul lui. Faima lui a depăsit hotarele tării lui, a depăsit chiar frontierele Europei, pentru a se proiecta pe cerul întregii omeniri în suferință.

Căpitanul strălucește și astăzi cu o putere neștirbită. Lupta ideologică finală pe plan mondial se va da între marxism și legionarism.

Nimic nu ne poate opri din drumul fixat de Căpitan. Nici ferocitatea dușmanilor, nici ingratitudinea lumii occidentale, nici golurile provocate de dezertări sau de morminte în linia noastră de luptă. câți vom rămânea, multi, putini, mergem înainte, cei vii cu cei morti si cu Legiunea ce nu poate cuvânta din cauza tiraniei. 

În fruntea noastră pășește Căpitanul, asa cum l-am cunoscut în viată, netemător de moarte si gata să se înfrunte cu ura clocotitoare a oștilor întunericului.

La 40 de ani de la disparitia lui fizică, ne strângem cu acelasi elan sub steagul purtat de Căpitan si-l urmăm fără sovăire pe linia lui de gândire și acțiune, care a început în Pădurea Dobrina si care ne va conduce spre marea biruintă a Neamului si a Legiunii !

De ziua Sf. Arhanghel Mihail, 8 Noiembrie 1978

Trăiască Legiunea si Căpitanul !

Horia Sima

Comandantul Mișcării Legionare.